Ce planuri are SC BTT SA in Costineşti

3

Agenda de lucru a celor de la BTT SA Bucureşti este încărcată spre final de an calendaristic. Astfel, în perioada imediată, se fac planuri pentru activul restaurant Forum – cu anexele şi terasa aferentă – din staţiunea Costineşti. Un anunţ postat de curând pe licitatiapublica.ro ne confirmă faptul că SC BTT SA organizează o licitaţie publică, pe 14 decembrie, la sediul societăţii, pentru închirierea acestui activ.

Ulterior, membrii Consiliului de Administraţie al SC BTT SA au convocat ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR pentru data de 21 decembrie 2016, la ora 12.00, la sediul societăţii, din Bucureşti.

Pe ordinea de zi a întrunirii AGA BTT SA au fost incluse o serie de propuneri, majoritatea vizând închirierea unor active pe care societatea le deţine în administrare în diverse zone, multe dintre puncte vizând active din staţiunea Costineşti.

Concret, ordinea de zi a ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR cuprinde, printre altele, următoarele puncte:
– aprobarea închirierii activului Vila Belvedere B5 pe o perioadă de cinci ani;
– aprobarea închirierii activului clădire chioşc situat pe lotul 103 din Costineşti, pe o perioadă de cinci ani;
– aprobarea închirierii lotului 100 din zona Cabinet Medical pe o perioada de cinci ani; aprobarea închirierii teren zona îngustă din faţa lotului cu număr cadastral 12/99, pe o perioadă de cinci ani;
– aprobarea închirierii spaţiului situat pe terasa hotelului Forum în scopul amplasării de echipamente pentru telecomunicaţii, pe o perioadă de cinci ani;
– aprobarea închirierii barurilor şi a terasei situate la parterul hotelului Forum pe o perioadă de cinci ani;
– aprobarea închirierii activului-imobil situat pe lotul 316 pe o perioadă de cinci ani.

În cadrul aceleiaşi întruniri AGA se va solicita:
– aprobarea închirierii tuturor activelor imobile proprietate a BTT SA care întrunesc condiţiile în vederea scoaterii la licitaţie prin procedura de închiriere aplicabilă la nivel BTT SA, pe o perioadă de cinci ani;
– aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2017;
– aprobarea încheierii unei convenţii privind transmiterea în administrare către autoritatea locală competentă pe o perioadă de 49 de ani a sistemului de canalizare din Baza BTT Costineşti, jud. Constanţa;
– aprobarea încheierii unei convenţii de uz şi servitute pe o perioadă de 49 de ani pentru implementarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale în staţiunea Costineşti, jud. Constanţa;

– aprobarea încheierii unui contract de închiriere a terasei aflate la etajul VIII al hotelului Forum în scopul amplasării echipamentelor de telecomunicaţii – Dacia Antena, pe o perioadă de 20 de ani.