Costinești, una dintre cele mai atractive stațiuni de pe litoralul românesc din punct de vedere financiar

27
Costinești

În fiecare vară, mii de tineri își cumpără bilete de tren cu destinația Costinești, așteptând cu nerăbadare să pășeașcă pe plajele întinse de aici, pentru câteva zile pline cu soare și nopți învăluite în distracție și voie bună.  Această stațiune mai este cunoscută și sub denumirea de „Stațiunea Tineretului”, având în vedere că, de regulă, media de vârstă a turiștilor este de aproximativ 20 de ani. Adolescenții și studenții aleg această destinație datorită numeroaselor moduri în care se pot distra.

Despre Costinești

Stațiunea se află la circa 30 de kilometri distanță de Constanța și este accesibilă atât cu trenul, cât și cu mașina. În anul 1960, Costineștiul era doar un mic sat pescăresc, iar în timp a înflorit extrem de mult, ajungând astăzi să fie una dintre emblemele litoralului românesc. Momentul în care această stațiune a început să se dezvolte a fost anul 1949, atunci când a fost creată prima tabără pentru elevi.

Cele mai avantajoase posibilități de cazare de pe litoral

Întrucât de la an la an, numărul turiștilor a sporit considerabil în ultimii ani, în Costinești au început să fie ridicate din ce în ce mai multe facilități de cazare. Astfel, astăzi, cei care ajung aici pot alege dintre numeroasele locuri în care pot sta câteva zile, timp în care să se relaxeze și să se distreze.

În Costinești există metode de cazare pentru toate tipurile de turiști. În primul rand, aici există hoteluri de lux, în care cei mai pretențioși turiști pot avea parte de un concediu de neuitat. Complexul Vox Maris și Hotelul Ștefania au ambele câte 4 stele și condiții excelente de cazare. De asemenea, pe lângă acestea, în Costinești se mai pot găsi și hoteluri sau pensiuni de 3, respectiv 2 stele.

Turiștii care nu pun foarte mult preț pe lux, ci mai degrabă sunt interesați de plajă, de distracție și, în general, să se deconecteze de la cotidian, vor alege întotdeauna una dintre numeroasele vile și pensiuni recent construite în Costinești. De exemplu, în ultimii ani, zona din apropierea Epavei, desi mai îndepărtată de centru, a înflorit frumos din punct de vedere al variantelor de cazare. Peisajele de care au parte turiștii care se cazează în această zonă sunt spectaculoase, mai ales la răsărit și la apus.

În Costinești există atât opțiuni de cazare mai apropiate de plajă, cât și variante mai îndepărtate. Turiștii care preferă să fie mai aproape de mare au avantajul că nu trebuie să meargă foarte mult până ajung pe nisip sau la principalele locuri în care distracția este ingredientul principal, însă totodată trebuie să fie conștienți că astfel s-ar putea să se cazeze într-o zonă destul de aglomerată, în care muzica nu se oprește niciodată. La pol opus, tinerii care aleg variante de cazare mai îndepărtate de plajă se pot bucura de mai multă intimitate și, totodată, de prețuri mai avantajoase.

Site-ul cazarecostinesti.ro oferă celor interesați toate tipurile de cazare. Fiecare opțiune de pe site este însoțită de fotografii, de o scurtă descriere și de tarife per noapte. Tot aici pot fi găsite detaliile de contact ale hotelurilor, vilelor și pensiunilor.

Simbolurile stațiunii Costinești

Fără îndoială, Epava Evangelia și Obeliscul reprezintă două simboluri ale stațiunii Costinești. De exemplu, Epava Evangelia este, chiar și astăzi, învăluită în mister, când vine vorba despre cum a ajuns pe țărmul românesc. Potrivit legendelor, nava ar fi fost eșuată în mod intenționat de greci în anul 1968, pe 15 octombrie. În prezent, turiștii se pot bucura de o plimbare cu barca împrejurul navei, recomandat fiind însă ca nimeni să nu se apropie foarte mult de ea, având în vedere starea avansată de degradare în care se află.

Cel de-al doilea simbol al stațiunii – Obeliscul – reprezintă un punct de întâlnire pentru foarte mulți dintre turiști, fiind cel mai înalt punct din această stațiune. Acesta măsoară în prezent 18,5 metri și cântărește peste 200 de tone. În plus, în zona Obeliscului, plaja din Costinești este cea mai lată din întreaga stațiune.

O destinație a veseliei, a bucuriei, a petrecerilor care încep seara devreme și care se termină abia la răsărit, Costinești este una dintre cele mai căutate destinații de pe litoralul românesc an de an. Cei care ajung aici au mereu parte de câteva zile de neuitat!

Revista National Geographic Romania